Am vorbit psihologul Paz Ferrer Ispizua, un specialist în duel în plus față de doula, despre cum să identifice momentul în care o mamă care a suferit un avort ar putea avea nevoie de terapie psihologică. Astăzi publicăm a doua parte a acestui interviu, în care ne aprofundăm puțin mai mult dimensiunea emoțională a avortului natural, terapia psihologică post-avort și procesul de îndurerare care determină această criză vitală face necesar.
Societatea noastră neagă durerea avortului natural sau o minimizează?
Societatea noastră se teme de durere și o minimizează, o banalizează sau o face să dispară. Moartea este un tabu, iar moartea unui copil nenăscut, tocmai pentru că este mai puțin vizibil, este mai ușor de negat sau de estompat. Frica noastră, ca societate avansată și tehnologică, este o expresie a ceea ce nu putem controla încă, care este moartea.
Este diferit procesul înjudecării în cazul avortului natural?
Toate procesele de înfrângere, chiar și cele ale aceleiași persoane, sunt diferite între ele. Cu toate acestea, în general, într-un avort natural există, de obicei, mai mult sentiment de necontrolare, de „a nu servi la gestat”, de a fi făcut ceva greșit sau contraproductiv fără să știe acest lucru și de a se simți vinovat în acest sens.
Probabil lipsa controlului, neputința inevitabilului, neputința, aspectele cele mai caracteristice ale acestui tip de avort, dar fiecare caz este diferit.
Ce temeri sunt normale și când încep să fie patologice?
Toate temerile sunt normale, că sunt „patologice” este o chestiune de grad. Nu este atât ceea ce este frica, ci ceea ce i se întâmplă: dacă frica domină viața persoanei, dacă o invalidează să continue, dacă nu lasă rana să se închidă, începe să fie patologică. „Pathos” înseamnă inițial „durere”. Există o durere normală, adică „sănătoasă”, adică vindecare și există o durere care ne împiedică să trăim, care ne împovărează, care nu ne lasă să ne mișcăm sau să continuăm. Aceasta este durerea patologică.
Care sunt cele mai frecvente temeri ale femeilor care suferă un avort spontan?
Nu vă ajută să gestalați, să aveți „ceva rău” în corpul vostru care să îl împiedice, să se repete situația, să fi făcut ceva greșit care l-a provocat etc. În general, temerile care au legătură cu interpretarea unui fapt care, în general, scapă de control ca ceva ce le-au „făcut”, precum și să se întâmple din nou.
Cunoașterea cauzei avortului ajută sau este mai rău?
În general, cunoașterea cauzelor ajută la înțelegerea evenimentelor, la integrarea lor, dar există anumite situații în care vinovăția care poate fi trezită trebuie elaborată: de exemplu, dacă nu a fost luată o anumită substanță și sarcina a fost pierdută de un malformații, în cazul în care în familie există defecte genetice etc. În aceste cazuri este foarte important să faci o treabă pentru a desculpabiliza și a învăța să ierte și să ierte. Cunoașterea cauzelor ne permite să facem atribuții și, în acest sens, pot reduce anxietatea, dar trebuie să fim atenți că nu există alte efecte secundare care să fie contraproductive.
Sentimentul de vinovăție influențează?
Vinovăția este cea mai periculoasă emoție, deoarece este distructivă: nu generează nicio mișcare și consumă energia celor care o experimentează. Atunci când o persoană se simte responsabilă pentru un eveniment, poate face ceva pentru a-l repara sau poate ierta pe sine și să accepte consecințele pe care nu le poate repara; Când o persoană se simte vinovată, nu poate decât să-și pară rău de sine.
În acest sens, învățați să delimitați cât de departe se duc responsabilitățile fiecăruia (mamă, tată, personal sanitar, dacă este cazul etc.), acceptând că probabil va exista o parte care nu este responsabilitatea nimănui, este eliberarea și vindecarea și Primul pas pentru a crește dintr-o experiență la fel de dureroasă.
Ce tip de terapie ar fi cea mai indicată?
Orice terapie care permite să se închidă și să-și ia rămas bun, înțelegând că acel copil care nu s-a născut va fi ÎNTOTDEAUNA parte a vieții noastre, care a existat și care merită recunoaștere și respect, dar că cel mai bun mod de a o onora este să trăim fericit purtând acea amintire ca o comoară. Adio nu uită, pentru că nu trebuie să ne luăm la revedere de la acea ființă, ci de durerea de a o pierde, așteptărilor, a planurilor. Acest lucru este posibil numai dacă vinovăția, mânia, frica sunt eliberate și trebuie înțeles că poate fi un proces lent și că va avea momente când se pare că se întoarce și merge „înapoi”, dar că aceasta este parte a devenirii sale naturale. În acest sens, riturile de adio și tribut sunt importante, precum și păstrarea unei oarecare amintire (o ecografie, o fotografie, o pălărie dacă copilul a ajuns la termen etc.), deoarece acea persoană, chiar dacă nu s-a născut, s-a format și va face parte din viața noastră. Cum acest proces este realizat tehnic nu este foarte important, deoarece principalul lucru este conținutul, obiectivul, dincolo de formă. O abordare diferită poate fi mai bună pentru fiecare persoană (mai spirituală, mai tehnică, mai experiențială), iar cel mai important este că vă simțiți confortabil cu acesta, că vă simțiți cu adevărat confortabil să înfruntați procesul.
Un avort natural înlătură problemele emoționale anterioare sau de la sine poate cauza deja nevoia de a solicita ajutor?
Ambele lucruri, pentru că depinde de fiecare persoană, de istoricul personal. În sine este un eveniment foarte intens din punct de vedere emoțional, dar o persoană care își trăiește în mod natural procesele dureroase, care a învățat încă din copilărie să le gestioneze, ar putea să-și elaboreze experiența și să o integreze în viața lui fără a avea nevoie de ajutor. Dimpotrivă, o persoană care are puține resurse în această privință poate avea nevoie de ajutor, fie că este primul său eveniment „traumatic” sau încă unul din istoria sa personală.
O femeie care solicită ajutor psihologic pentru a depăși un avort ar trebui să se simtă bolnavă sau mai puțin puternică decât alții?
Căutarea ajutorului nu este „bolnavă”, deși în societatea noastră aceasta nu este încă o credință extinsă și nici nu este un semn de slăbiciune. Implică o schimbare globală a modului de a gândi, dar a înțelege că putem fi vulnerabili, că poate nu știm totul, că ne putem lăsa îngrijiți este un mod de a trăi mai bine, cu mai multă liniște, pentru că nu suntem „super femei”.
Trebuie să fim mai puternici să ne acceptăm propria slăbiciune și să recunoaștem că vrem sprijin, decât să înghităm durerea și să ne prefacem că nu se întâmplă nimic.
Ce circumstanțe personale, în opinia dumneavoastră, agravează posibilitatea de a avea nevoie de ajutor?
Lipsa rețelelor de asistență familiale și prietenoase sau faptul că acestea sunt de calitate slabă, poate crește posibilitatea de a avea nevoie de sprijin extern.
Atenția emoțională este potrivită pentru avort sau pierderi perinatale în spitale?
În opinia mea, aceasta nu este numai adecvată, dar necesară și ar trebui să înceapă cu o educație a profesioniștilor care pot întâlni aceste evenimente în practica lor de zi cu zi, deoarece de multe ori ei și ei înșiși sunt copleșiți de ei. Primele momente sunt cruciale în dezvoltarea ulterioară a procesului de înfrângere. De fapt, bazându-se pe o bază bună, majoritatea cazurilor nu necesită atenție suplimentară și nu sunt complicate. Aceasta nu înseamnă că nu se poate interveni ulterior cu succes, dar „o mai bună prevenire” se aplică în special în acest caz.
Și când vine vorba de o moarte perinatală sau o sarcină foarte avansată?
Supraviețuiește pe măsură ce alte experiențe supraviețuiesc, adică faptul că procesul solului este practic același, deoarece este un proces „fiziologic”. Timpul sarcinii este doar o circumstanță particulară care trebuie luată în considerare.
De fapt, a fi capabil să țină în brațe, să îmbrace sau să fotografieze un bebeluș care s-a născut mort sau care a murit la scurt timp după aceea ajută la elaborarea duelului, deoarece dă acea entitate „reală” acelui copil, care nu mai este o idee sau un set de celule fără formă
Dați un nume copilului și înțelegeți-l ca făcând parte din viața noastră, ne negându-ne pierderea, ajută sau mărește durerea?
Denumirea, înțelegerea și integrarea unui copil, născut sau nu, viu sau mort, în viața noastră este Singurul mod de a transcende acel eveniment și de a crește cu el, pentru a putea trăi cu el într-un mod sănătos.
Timpul pierderii în sarcină, mai devreme sau mai avansat, influențează recuperarea psihologică?
Poate influența, dar nu este neapărat decisivă. Experiența mea nu îmi permite să fac o generalizare în acest sens, deoarece depinde, încă o dată, de procesul personal de elaborare a fiecărei persoane.
Un avort este uitat sau depășit?
Nu este nici uitat, nici depășit, ci este INTEGRA. Nu este un eveniment care să fie alungat din viață, să fie în colț, ci un eveniment care trebuie să fie îmbrățișat și înțeles ca parte a experienței noastre de viață.
Care ar fi cel mai sănătos mod de a face față acestei crize vitale?
Cunoașterea procesului, înțelegerea acestuia, lăsându-te să te simți, învățând să ceri și să fii vulnerabil și căutând sprijin și ajutor atunci când este nevoie. Nu există nici un alt mod „sănătos” de a face acest lucru, pentru că nu poate fi ascuns sau se preface că nu s-a întâmplat.
Ce face o mamă cu acea iubire pe care nu a putut-o oferi unui copil care nu trăia în afara pântecelui?
Din punctul meu de vedere, să o exprim: în dragostea celorlalți din viața sa, în iubirea de sine, în amintirea și onorarea acelui fiu care, deși nu s-a născut, i-a permis să învețe să iubească atât de mult. Găsirea unui mod plăcut, frumos de a renunța la aceste sentimente nu este doar cea mai bună modalitate de a onora și recunoaște acea ființă, ci și de a crește cu această experiență intensă la toate nivelurile.
Iubirea este terapeutică, iubirea este calea nu numai către vindecare, ci și spre creștere. Pentru o mamă care și-a pierdut copilul mult așteptat, dorit, iubit, este dureros să-și ia la revedere și să-l recunoască ca parte a experiențelor sale, dar este modalitatea de a integra această experiență sănătos.
Condamnare frumoasă și tristă, reală și realistă, cu care am încheiat interviul Paz Ferrer Ispizua, psiholog și specialist în duel duel, cu care am învățat multe despre procesul de îndurerare pentru un avort natural, consecințele sale emoționale și terapie psihologică după avort. Rar pot spune cu atât de mult simț și simț ca acum că sper că munca mea ajută alte mame.
