Moartea subită a sugarului este cea mai mare frică a părinților cu nou-născuți. Este definit ca moartea subită și neașteptată a unui copil sub un an și se estimează că unul din 2.000 de bebeluși moare din cauza acestuia.
Nu avertizează, nu există simptome, apare brusc și din motive încă necunoscute, dar oamenii de știință continuă să cerceteze pentru a le găsi. Unul dintre ultimele mari progrese realizate a fost identificați o proteină al cărei deficit în creierul copilului ar putea fi implicat în moartea subită a copilului.
Moartea subită apare mai ales între a patra și a șaisprezecea săptămână, adică între prima și a patra lună din viața copilului. Există mai multe ipoteze care o raportează la anomalii din creier, cu o mutație genetică sau probleme în inima copilului.
Până în prezent, cunoaștem doar modalități de prevenire, dar nu a lovit locul cu motivele care îl declanșează, deși în lumina ultimelor cercetări ar putea fi o combinație de factori.
Proteina Orexin
Cercetătorii de la Spitalul de Copii Westmead din Sydney au găsit dovezi conform cărora bebelușii care mor din cauza sindromului de moarte subită a sugarului, cunoscut și sub numele de „moarte în pătuț”, au niveluri scăzute de orexină, o proteină prezentă în creier, mai precis în hipotalamus, care reglează stimularea somnului și este responsabilă pentru trezirea copilului atunci când este lipsit de oxigen.
În cadrul studiului, care a fost realizat timp de unsprezece ani, au studiat cazurile a 46 de bebeluși care au murit, dintre care 27 au murit din cauza SIDS. Ei au descoperit o scădere cu 21% a orexinei la copiii care au murit de SIDS comparativ cu un grup de control.
Aceasta înseamnă că răspunsul la trezire nu este atât de puternic la acești copii Așa cum este la alți bebeluși.
Oamenii de știință au descoperit niveluri scăzute ale acestei proteine în creierul adulților cu apnee obstructivă de somn, o afecțiune care provoacă pauze respiratorii în timpul somnului.
Poate fi prevenit?
Este marea întrebare pe care trebuie să o știm pentru a evita această tragedie. Vestea bună este că, deși este vârful aisbergului, „descoperirea ridică speranțe că bebelușii pot fi examinați pentru a evita acest risc în viitor”, spune Rita Machaalani, autoarea studiului. "Detectarea ar putea fi o realitate la 10-15 ani distanță", adaugă el.
