Începând cu anul, copiii dau frâu liber corzilor vocale, își exprimă emoțiile fără nici un fel de gafă, fie că este vorba de bucurie sau de mânie. Știu că atrag atenția.
Expresivitatea sa este foarte mare, deoarece limbajul este un instrument subdezvoltat în ele. Puținele cuvinte pe care le cunosc, le oferă posibilități foarte limitate pentru a putea comunica bine și este din acest motiv că folosesc limbajul corporal, gesturile și vocea, cu grimase, aplecări, acadele sau strigăte.
Reacțiile copiilor pot fi foarte spectaculoase și foarte dramatice dorind să-și exprime emoțiile, ei apelează la strigăt, deoarece este foarte eficient să-și facă simțite nevoile, își dau seama că părinții sunt repede să-i satisfacă. Pe scurt, este un mod foarte eficient, rapid și forțat de a atrage atenția.
Când auzim băiețelul strigând, în funcție de situație, nu ar trebui să ne speriem, trebuie să învățăm să distingem când ar trebui să fie mângâiați în disperarea lor, dacă au justificare și când trebuie să îi ignorăm dacă atracțiile lor sunt teatrale. Copiii trăiesc în lumea lor, plini de o multitudine de stimuli irezistibili, lucruri de atins, văzut și de făcut, acest lucru îi menține într-o stare continuă de exaltare și multe dintre aceste lucruri sunt încă interzise, nu le puteți permite să facă în funcție de ceea ce, de acolo că strigătul este verișorul fratelui patăletei și că în multe ocazii anunță sosirea acestuia.
Prin urmare, este indicat să avem un ton moderat de voce, nu ar trebui să urlăm sau să avem un ton ridicat de voce, în acest fel nu se impune nicio autoritate, nu vă certați tipete, nu vă certați furios în fața lui. Noi, părinții, suntem exemplul lui și copiii noștri ne privesc ca modele, comportamentul nostru trebuie să fie întotdeauna adecvat pentru a fi un model bun.
Știm, de asemenea, că uneori strigătul este esențial, strigătul în pericol este o resursă valoroasă. Dacă vezi că fiul tău își bagă degetele în dop, când strigă la el, se sperie și își scoate degetele, desigur, se va speria și va plânge, dar este mai bine decât să nu i se întâmple ceva.
Nu-l putem împiedica să strige, dar putem încerca să nu facem atât de multe. De exemplu, data viitoare când strigați, vorbiți blând în șoapte, s-ar putea să fiți surprinși și să vă coborâți tonul de voce. Spune-i cuvinte sentimentelor sale, precum: „Știu că te enervezi pentru că nu te las ...” și explică de ce nu și ce s-ar putea întâmpla dacă l-am lăsa. Învață-l să diferențieze situațiile și să folosească cuvintele potrivite înlocuind strigătele cu ele.
Strigătele la această vârstă sunt o formă naturală de comunicare, în fiecare zi trăiesc o experiență nouă, ceva de știut, o mulțime de știri, cum să nu urle?
