Primul zâmbet al copilului este un moment de neuitat. Nu acea expresie angelică pe care o arată chiar dormind, ceea ce este un semn al unui reflex primar, ci primul zâmbet care răspunde unui stimul social.
Zâmbetul, care este de obicei mamei sau persoanei apropiate, apare în gura copilului în același mod și cam în același timp, indiferent de locul în care ne-am născut, dacă avem vreun handicap fizic și cine ne crește sau unde ne-am născut .
Mediul nu ne influențează primele zâmbete, cel puțin dacă ne naștem într-un mediu care ne permite stimuli și contacte cu alte persoane. Acest lucru este explicat de entomologul și biologul american Edward O. Wilson, cunoscut pentru activitatea sa în evoluție și sociobiologie:
Expresia este expusă prima dată de copiii cu vârste cuprinse între două și patru luni. Atrage invariabil afecțiuni abundente din partea adulților care au grijă de copil. Mediul are o influență mică în maturizarea zâmbetului. Copiii! Kung, un oraș al vânătorilor-culegători din deșertul Kalahari din Africa de Sud, sunt crescuți în condiții foarte diferite de cele ale copiilor din Statele Unite și Europa. Mamele lor îi opresc fără ajutor sau anestezie, sunt în contact fizic aproape constant cu adulții, sunt alăptați de mai multe ori pe oră și sunt învățați riguros și la cea mai fragedă vârstă posibil să stea, să stea și să meargă. Dar zâmbetul său este identic cu forma copiilor americani și europeni, apare în același timp și îndeplinește aceeași funcție socială. Zâmbetul apare, de asemenea, la momentul potrivit la copiii surzi și orbi și chiar la copiii deformați de talidomidă care nu numai că sunt orbi și surzi, dar sunt înghesuiți până la punctul de a nu-și putea atinge fețele.
Pe scurt, exemplele prezentate sunt copii care sunt în contact cu părinții și trăiesc în societate, iar modul lor de a se naște, sau de a fi hrănit și îngrijit, contează puțin. Deși cred că trebuie să aibă ceva în comun: acele alte fețe îi zâmbesc.
Ceea ce nu îmi pot imagina este un copil care nu primește stimuli, care nu are în fața lui fața mamei sau îngrijitorului sau cu care nu i se vorbește. Ar putea un copil izolat care se hrănește să zâmbească fără să-și vadă sau să-și asculte îngrijitorii? Zâmbesc „copiii sălbatici”? Mă îndoiesc.
Atunci am spune asta zâmbetul copilului este universalcu condiția să trăiești în societate.
